Povestea crocodilului care plange, de Vladimir Colin

24

Un crocodil şedea odată pe malul unei ape şi plângea, plângea cu lacrimi de crocodil.
– Vai, vai, cât de rău îmi pare! Vai, vai, sunt nemângâiat!
– Ce-ai păţit, crocodilule? întrebă o căprioară. De ce plângi?
Crocodilul îşi clătină capul şi strigă cu durere:
– Cum să nu plâng, cum să nu plâng dacă am înghiţit adineauri un explorator, cu puşcă şi raniţă,  cu tot?
Căprioara, care nu-l avea la inimă pe crocodil, râse bucuroasă:
– Aha! Te râcâie puşca pe gâtlej, aşa-i?
– Da’ de unde! gemu crocodilul. Nu pricepi nimic!… Ce puşcă? Mă doare inima, inima mă doare când mă gândesc la bietul explorator pe care l-am înghiţit… Un om atât de îndrăzneţ! Un bărbat voinic, care cunoştea toate pădurile sălbatice, toate cotloanele pământului… Ce nenorocire! Ce nenorocire! Cum am putut eu să-l înghit, cu puşcă şi raniţă cu tot? Sunt un ticălos, un nelegiuit… N-am să-mi iert fapta asta cât oi trăi!
Şi plângea, plângea crocodilul, plângea cu lacrimi de crocodil

Căprioara, care se ţinuse departe, se apropie de crocodil, dacă-i văzu durerea, încercă să-l mângâie:
– Dragă crocodilule, spuse ea, dacă ai şti cât sunt de fericită că te-aud vorbind aşa… Văd că-ţi pare rău…
– Rău! Rău! strigă crocodilul. Dar vino mai aproape, că nu te aud prea bine… Căprioara se apropie.
– Bietul explorator! grăi ea. L-ai înghiţit, deşi nu ţi-a făcut nimic… Dar de azi înainte n-ai să mai înghiţi exploratori, nu-i aşa?
– Nu! Nu! strigă crocodilul. Cum o să mai fac una ca asta? Mai degrabă am să încep să pasc iarbă, ca tine…
– Dragul meu! şopti înduioşată căprioara.
– Da, da! Am să pasc iarbă, spuse din nou crocodilul. Numai că…
– Ce e?
– Numai că nu ştiu care iarbă e sănătoasă şi care otrăvitoare. Ar fi păcat să mor otrăvit în floarea vârstei. Nu crezi?

Căprioara râse şi-l linişti pe dată:
– Asta să-ţi fie grija! O să mergem la păscut împreună şi o să-ţi arăt eu ierburile dulci, acrişoare sau amare…
– Nu, nu, nu vreau amare! strigă crocodilul. Arată-mi ierburile dulci, cele mai dulci cu putinţă… Uite, iarba asta de lângă mine e dulce? Aş vrea să pasc îndată. Ard de dorinţa de a paşte mai degrabă…

Căprioara se apropie de crocodil, se aplecă să vadă iarba cu pricina şi în clipa aceea crocodilul căscă o gură cât o şură şi-o înghiţi cu corniţe cu tot.
– Proasto! mârâi el apoi. Auzi, iarbă dulce… Păi tu ai carnea mai dulce decât orice iarbă, aproape tot atât de dulce ca cea a exploratorului de adineauri! Ha – ha, dar bine am mai mâncat azi.

Un papagal, care văzuse din vârful unui copac tot ce se întâmplase, clătină din cap şi strigă:
– Să afle toată pădurea ce păţeşte căprioara care crede în lacrimile unui crocodil!
Şi a aflat toată pădurea, şi de atunci i s-a cam înfundat crocodilului, care a venit plângând la prietenul meu care scrie toate poveştile pentru copii şi, tot plângând, i-a povestit cele întâmplate. Numai că prietenul meu l-a dat pe uşă afară, şi, pe cuvântul meu, bine a făcut!



24 de comentarii

  1. pacat si de caprioara care a fost pacalita.Ajutati-ma sa gasesc 3 perechi de cuvinte cu sens contrar in aceasta poveste. Va multumesc pentru ajutor.
     (17)
     (11)
  2. !!!mie imi place povestea caci crocodilul a fost smecher ca o vulpa
    si mie in general mi se spune vulpe!!!:))(*)(*):))
     (5)
     (5)
  3. !!!mie imi place povestea caci crocodilul a fost smecher ca o vulpa
    si mie in general mi se spune vulpe!!!:))(*)(*):))
     (7)
     (3)
  4. Casian Smecherul pe
    foarte tare . misto comentariile celelalte . mi-a trebuit la scoala ca ne-a dat doamna invatatoare niste lecturi suplimentare si le citim la sfarsit de saptamana. ms mult . bye
     (7)
     (3)
  5. Casian Smecherul pe
    Tot eu sunt :D. Morala : sa nu crezi niciodata in straini . Nu uitati : sa nu credeti 😀 . Bye (din nou )
     (11)
     (1)

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?