Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

AniDeȘcoală.ro Latest Articles

Marul, de Ella Dimbean

Marul, de Ella Dimbean
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

Marul care mai pastra inca urma dintilor baiatului, zacea aruncat pe raftul de sus al bibliotecii. De fapt, lui ii placea sa spuna ca asteapta. Ce anume? Nu stia nici el si nu stiau nici cei patru tovarasi de discutii pe care i-a intalnit in biblioteca: un glob pamantesc, o minge de tenis, o ascutitoare roz si un dictionar vechi si foarte voluminos.

– Chiar asa, sari de la locul ei mingea de tenis, ce faci tu aici? Pe cine astepti? Si cine esti?
Marul se fastaci, incepu sa tuseasca usor si simti pe loc cum se face usor maroniu. De suparare:
– Pai, stiti… aaaaa… sa vedeti…eu nu…
– E clar, habar n-are de nimic, spuse sfatos globul pamintesc, dupa care isi mai aranja nitelus paralelele si meridianele.
Eu stiu foarte bine ca sunt un glob pamantesc foarte folositor. Pot ajuta pe oricine vrea sa cunoasca planeta pe care locuieste. Ii arat muntii maro, apele albastre, campiile si dealurile cat se poate de verzi. Sa nu mai punem la socoteala orasele, tarile si continentele: pe toate le stiu si le cunosc ca pe propriile-mi buzunare… asta-i rostul meu!

Marul nostru il asculta cu atentie pe glob, dupa care ofta plin de mai multa suparare si necaz. Care-o fi rostul meu pe pamant? se intreba el. De ce ma aflu aici, in camera baiatului care a muscat o data din mine si m-a abandonat pe etajera? Nu mai inteleg nimic!
De undeva din dreapta bibliotecii, se auzi un scartait usor si toti isi intoarsera privirea intr-acolo. Era nimeni alta decat ascutitoarea cea roz care isi lustruia lama.

– Ce va uitati asa la mine? se ratoi ea. Ce, n-ati mai vazut niciodata o ascutitoare care sa se pregateasca de munca? Eu nu stau degeaba, ca altii – si privi inspre mar, care, rusinat, pleca ochii in jos. Eu muncesc, nu gluma. Rostul meu pe lume este sa ascut creioane: grafit, colorate, cu radiera sau fara. Trebuie sa am grija sa le fac varfurile ascutite asa ca… varful muntilor despre care ne vorbea globul pamantesc.

– Asa e, asa e, o aprobara ceilalti in cor!
Marul, din ce in ce mai maroniu de suparare, isi dadea seama ca se afla intr-o mare incurcatura. Stia foarte bine ca el nu avea nici treaba globului si nici cea a ascutitoarei; nu avea nici munti, nici ape si nici sa faca varfuri creioanelor nu stia… Dar oare, ce stia el sa faca?

– Ura! striga el cat il tinura puterile. Cred ca am descoperit care este rostul meu pe lume! Sa sar. Uitati-va si voi putin la mine: sunt aproape rotund. Daca o sa sar de pe etajera, o sa vedeti ca…
– Stai, stai, nu sari! tipa de la locul ei, speriata, mingea de tenis. Cum sa sari asa, fara sa te antrenezi inainte? Si-apoi, asta este domeniul meu, asta stiu eu sa fac cel mai bine, pentru ca sunt o minge de tenis. Nu-i asa? intreba mingea, rostogolindu-se repede repede catre ascutitoarea cea roz.

– Fara doar si poate, o aproba aceasta. Chiar si globul pamantesc este aproape rotund, dar asta nu inseamna ca este minge, pentru ca nu stie sa sara! Fiecare are rostul lui in viata. Daca nu crezi, intreaba dictionarul. El stie tot. Privirile tuturor se indreptara spre batranul dictionar, care sforaia rasfoindu-si usor paginile una cate una.

– Domnule dicţionar, îndrăzni mărul să-l trezească, vă rog mult de tot, ajutaţi-mă!
– Cum? Ce? Cine? sări ca ars dicţionarul. Pe cine să ajut? Ce nu ştiţi?
– Stai, stai puţin, îl potoliră colegii lui de bibliotecă. Mai întâi trebuie să-ţi explicăm despre ce este vorba. Mărul acesta, din care băieţelul a muşcat o singură dată, nu ştie care este rostul lui pe pământ. Nu ştie ce poate să facă. Poate ne dai tu o mană de ajutor, să dezlegam misterul.
– Mda, deci asta e problema, mormăi în barba lui dicţionarul. Staţi aşa să vedem, ce spuneai că eşti tu? întrebă el întorcându-şi privirea către mărul care îşi şterse repede şi pe furiş o lacrimă din colţul ochilor. Aha! Esti un măr. Păi să vedem la pagina cu litera „m", mai apucă să spună dicţionarul şi adormi la loc, sforăind încet pe nas.

În cameră se lăsă o linişte apăsătoare. Trei perechi de ochi îl priveau pe mar: un glob pământesc, o minge de tenis şi o ascuţitoare roz. Nimeni nu ştia care este rostul lui pe lumea asta, nimeni nu putea să-şi dea seama ce ştie el sa faca.
Deodată, uşa camerei se dădu la o parte şi în cameră intră baieţelul. Se duse la birou, scoase de-acolo un creion grafit pe care îl ascuţi rapid cu ascuţitoarea cea roz. Cu ajutorul globului pământesc îşi făcu tema la geografie, iar din dictionar află ce înseamnă cuvântul „axa". Treaba fiind gata şi bine făcută, băiatul nostru înşfăcă mingea de tenis de pe raftul bibliotecii şi dădu să iasă pe uşă, când brusc se opri, se întoarse din drum şi fără nici cea mai mică vorbuliţă luă cu grijă marul de pe etajeră şi muşcă cu pofta din el pâna-l dădu gata.

Peste câţiva ani, mai mulţi la număr, uşa aceleiaşi încăperi se deschise şi, în cadrul ei, apăru un tânar înalt şi frumos, care purta în mâna o servietă doldora de caiete, cărţi şi câteva hârtii făcute sul.
– Sttt! se auzi de undeva de pe raftul biblioteciii. A venit profesorul de geografie! Să-l lăsăm să studieze în linişte. Vorbea acelaşi glob pământesc sfătos, prietenul ascuţitoarei roz, al mingii de tenis guralive şi al bătrânului dicţionar. Patru prieteni, care au aflat în timp rostul unui măr roşu, din care, odinioară, un copil muşcase o singură dată şi-l lăsase apoi pe etajera de sus a bibliotecii.
Era cat se poate de simplu: ştiuse să facă dintr-un copil, un om mare.

Articole interesante

10 comentarii

  1. vreau sa listez aceasta poveste dar vroiam sa precizez si autorul….imi puteti spune cine este?….povestea este foarte frumoasa!
  2. Aceasta frumoasa povestire am primit-o de la un cititor fara numele autorului. Ne vom stradui sa descoperim cine a scris-o. M. Sintimbreanu are o povestire cu acelasi titlu, dar continutul este altul.
  3. ….povestea nu e toata! Lipseste finalul.
  4. Sanatate si multe bucurii in Noul An.
    p. Ioan
  5. misto ….dar faceti si voi rezumatul ca nu imi trebuie asa ceva

Lasa un comentariu