Este sfârşitul verii, molcom şi cu ploi ce seamana mai mult a rouă aşternută pe frunzele copacilor, de acum îmbătrânite.
Păsările călătoare, aducându-şi aminte de tărâmurile calde, au zburat, lăsând ân urma lor praf şi nori.
În cabana singuratică de pe coasta muntelui, adăpostită-n taina de cei şapte brazi înalţi şi spătoşi, locuiesc în pace şi înţelegere o bătrâna şi fiul ei, pe nume Vasile.
În aşteptarea iernii, Vasile a căptuşit casa cu piei de animale, căci gerul şi viscolul erau stăpânii acelor locuri pe timp de iarnă.
Mai în jos pe coastă, se află casa mult mai aratoasă a prietenului său, Matei, înconjurată de copaci bărtâni şi rămuroşi, ce formau un adevarat zid de apărare.
Într-o zi târzie de noiembrie, cei doi prieteni au plecat să taie lemne petru că norii prevesteau o iarnă lungă. Râdeau şi vorbeau de-ale lor.
Deodată Vasile văzu că în spatele lui Matei apare o namilă de urs. Îngheţă de spaimă. Prietenul sau îl vedea că e schimbat la faţă, dar nu înţelegea ce se întâmplă. Cu ultimele puteri, Vasile se aruncă cu toporul asupra fiarei. Dar aceasta îl prinse pe Vasile cu labele şi îl târa spre padure. Atunci Matei începu să strige şi să dea cu un par în urs. Luat pe neaşteptate şi speriat de strigătele omului, ursul îşi lăsă prada si se îndreptă spre pădure.
Imediat Matei se duse la prietenul său. Acesta era grav rănit. Îl pansă aşa cum se pricepu şi îl duse în sat. Vasile se simţea din ce în ce mai rău. Ceilalti săteni au sărit şi ei în ajutor. L-au dus pe rănit la oraş, la spital.
Abia după o săptămâna omul şi-a mai revenit, dar doctorii au spus că are nevoie de o operaţie care costă foarte mult. Matei se gândea în sinea sa: prietenul meu mi-a salvat viata, trebuie să o salvez şi eu pe a lui. Şi-a vândut casa şi a făcut rost de bani pentru operaţie.
Vasile s-a facut bine. Acum cei doi prieteni locuiesc în casuţa modestă a lui Vasile şi au o mare comoară: prietenia lor.
Stemate Daria, Targoviste, Dambovita.
2 comentarii