Curioasa roșioară verde și prietenele sale (I) de Lara Milena Joksimović

0

Cât de curioasă trebuie să fie o roșie pentru a vrea să afle ce se află dincolo de grădina în care viața ei se desfășoară ca într-o poveste? Cât de multe întrebări trebuie să i se învârtă în minte pentru a se hotărî să sară gardul cel înalt ce o desparte de restul lumii? Câtă putere de convingere trebuie să aibă pentru a lua cu ea în această aventură și alte legume? Despre multă curiozitate și încăpățânare trebuie să fie vorba devremece o roșie atât de mică și verde pe deasupra își petrece ziua și chiar seara despicând firul în patru în căutarea răspunsurilor la multele și grele sale frământări. Ce întrebări o macină deși cea mai frumoasă grădină de legume o înconjoară? Ei bine, s-ar putea să nu îți sune chiar necunoscute întrebările ei. De unde venim, mai există și alte grădini în afara celei în care ne aflăm, de ce aici și nu în altă grădină, cine suntem cu adevărat, care e rostul nostru, cine este grădinarul care are grijă de noi, ce se întâmplă după ce nu mai suntem legume? Și întrebările ar putea să nu se oprească aici continuând până ce Moș Ene ar bate la poarta genelor.

La o primă vedere lucrurile pot părea complicate. Să le înțelegi ar însemna să cauți răspunsuri, să fii curios și să te zbați, măcar un pic, pentru aflarea lor. Iar la final să îți spui Bine, interesant ceea ce am aflat, ce urmează să mai descopăr acum? Nicio legumă nu ar face asta, mai ales dacă întrebările ar fi atât de profunde. La ce i-ar folosi? Când o întreagă grădină îți stă la dispoziție, când soarele dimineții te trezește ușor pentru o nouă zi în care ești îngrijit de un grădinar priceput și harnic, când ploaia jucăușă te răsfață cu stropii săi iar noaptea își lasă răcoarea peste tine, ce rost ar mai fi pentru lucruri atât de… profunde? Și totuși, roșioara din povestea noastră îți va da peste cap așteptările și socotelile. Curiozitatea ei depășește simplele întrebări banale iar insistența de a afla răspunsul nu poate fi decât începutul unei interesante călătorii. Cea în lumea lui Cine? De ce? De unde? De când?

Povestea asta este despre o roșioară. Și nu una oarecare. Mică și verde, ea este cea mai curioasă roșioară care ar fi putut crește în cea mai frumoasă grădină de legume. Vei spune că toate grădinile sunt frumoase. Firește, lucrurile așa și stau. Însă, pentru ea, micuța roșie încă verde, grădina sa de legume este cea mai… Pentru că este cea în care crește. Roșioara din povestea noastră pare o adevărată uzină de fabricat întrebări la care nu vrea să renunțe oricât de încurcat sau dificil ar părea drumul spre aflarea răspunsului. Toată ziua o auzi discutând cu celelalte legume din grădină încercând să afle rezolvarea curiozităților sale. Cred că ești de acord cu mine, roșiile mici nu-i musai să pună întrebări mici. Așa cum copiii nu pun întrebări mici. Ba dimpotrivă, cei mici au întotdeauna întrebări maaari. Roșioara noastră nu face excepție. Dorința ei de a afla este cât grădina de mare și, crede-mă, grădina asta de legume are dimensiuni apreciabile. Este nevoie să te înalți pe vârfuri pentru a o putea cuprinde pe toată cu privirea altfel, doar o părticică din ea ai putea vedea. E mică și încă verde roșioara noastră dar are atât de multe lucruri de aflat despre viață încât numai răbdarea și timpul îi pot oferi răspunsuri la multele întrebări care îi năvălesc zilnic în minte.

– E hotărât! Mâine dimineață, de cum răsare soarele, ne dăm ușor de-a dura până la gard apoi castraveciorii cu care am vorbit vin să ne ajute. Ni se alătură și câțiva ardei. Trebuie să reușim să sărim gardul. Grădina asta a devenit prea mică pentru atâtea întrebări, le spuse roșioara verde prietenelor sale, tot roșii și ele, într-o seară de vară, pe când răcoarea începea a lua locul căldurii de peste zi.

Roșioara verde reușise să insufle și altor câteva legume din grădină – roșii, ardei și castraveți – dorința de a afla ce se ascunde dincolo de gard. Doar cepele nu se lăsaseră sub nicio formă convinse. Spunea ea, mica roșie verde, că în felul acesta le va fi mai ușor să descopere cine sunt ele cu adevărat, care e treaba cu viața lor. Aflase trăgând cu urechea la discuțiile bătrânului care le îngrijea în fiecare zi că multe alte grădini de legume se aflau chiar lângă ele. Acela fusese momentul în care se întrebă pentru prima oară Cine sunt eu cu adevărat? Cum de am ajuns în grădina asta? De ce nu creștem toate legumele împreună în aceeași grădină? Nu de puține ori își întrebă mama, roșia cea mare și zemoasă pe care toate legumele din grădină o iubeau, de ce ea este o roșioară și nu un ardei, o ceapă sau un castravete, de unde a venit și… ce e dincolo de grădina asta. Aceasta îi spuse că legumele sunt de multe feluri, că fiecare are gustul său bun și că toate sunt importante pentru grădinarul care are grijă de ele în mod egal. Chiar și la întrebarea Dar noi de unde venim? mama avusese un răspuns. Ea îi explică că legumele cresc din niște semințe speciale sau din niște bulbi pe care grădinarul priceput îi pune în pământul roditor pe care îl îngrijește. Soarele, grădinarul, pământul dar și celelalte legume fac ca dintr-o sămânță mică sau dintr-un bulb să iasă o legumă de toată frumusețea.

– Și celelalte legume? o întrebă roșioara neînțelegând prea bine ce însemna ca alte legume să ajute o sămânță sau un bulb să crească și să devină la rândul său… legumă.

– Da, celelalte legume te vor ajuta întotdeauna să crești. Bucuria face adevărate minuni. Fericirea, plăcerea de a fi împreună. Toate sunt un fel de ingredient magic.

Mama avea dreptate. Toate legumele, mai mici sau mai mari, diferite sau de același soi, trăiau ca într-o mare familie. Vorbeau, se jucau, își dădeau unele altora sfaturi. Aceasta era bucuria legumelor din grădina asta atât de frumoasă. Îți era mai mare dragul să îți petreci ziua cu ele. Niciodată nu te plictiseai, cheful lor de viață fiind de-a dreptul molipsitor. Roșioara noastră încă verde abia aștepta să devină mare, de culoare roșie, zemoasă, gustoasă, tocmai bună pentru o salată împreună cu alte colege ale sale de grădină.

– Ăsta e rostul nostru, să ne facem mari și să prindem gust bun. Asta înseamnă să fim niște legume cu care orice grădinar se poate mândri, îi mai spunea mama.

Da, mama avea răspunsul la toate întrebările pe care roșioara verde le punea. Însă, pesemne că unele întrebări au nevoie de propriile lor căutări. Vine o vreme când singur trebuie să le cauți. Asta așa, pentru a deveni o roșie în toată puterea cuvântului. Tocmai de aceea roșioara verde pusese la cale această năzdrăvănie. Și doar câteva ore o despărțea de ceea ce credea ea că va fi cea mai mare aventură trăită până acum: descoperirea celorlalte grădini de legume și în felul acesta, aflarea mult căutatelor răspunsuri.

… va urma …



Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?