— Lasă că ştim noi! spune un băieţaş de la grupa mică. Pe iedul cel mic nu l-aţi mâncat numai pentru că nu l-aţi găsit!
— Fiindcă se pitise în horm! adăugă o fetiţă. Dacă îl găseaţi îl mâncati şi pe el cum l-aţi mâncat pe iedul cel mare şi pe cel mijlociu.
— Sunt cu totul de aceeaşi părere! spuse capra. Dumneavoastră ? îi întrebă ea pe cocoş şi pe Dănilă Prepeleac, întorcându-se întrebătoare către el.
— Eu nu mă amestec, răspunse cocoşul părând foarte încântat de ceea ce spune. Eu sunt din altă poveste. Nu ştiu ce se întâmplă în povestea „Capra cu
trei iezi“.
— Sigur, spuse repede lupul, mulţumit că poate fi și el ele acord cu cineva. Dumnealor — şi lupul arătă către cocoş şi către Dănilă Prepeleac — sunt din alte poveşti. Ce rost ar avea să-i amestecăm în discuţia noastră?
O fetiţă şopti ceva la urechea unui băieţaş, apoi ridică mâna şi întrebă sfioasă adresându-se lupului:
— Vreau să vă întreb ceva: e adevărat că dumneavoastră sunteţi chiar cumătrul caprei ?
— Desigur, copii — răspunse lupul — aşa scrie în poveste. Eu, lupul, sunt chiar cumătrul caprei.
— Frumos! sări o altă fetiţă. Foarte frumos, n-am ce zice!…
— Nu-i vorbă — spuse un băieţaş — chiar dacă n-ar fi fost cumătrul caprei, fapta lui ar fi rămas la fel de urâtă.
— Şi cu vreau să întreb ceva, prinse curaj şi băieţaşul cu care vorbise la început fetiţa. Dumneavoastră mâncaţi numai iezi? Capre nu mâncaţi?
La auzul acestor cuvinte capra păru din cale-afară de supărată.
— Cred că e o întrebare cam nelalocul ei, se supără ea.
Noi aici suntem oaspeţi …
— Îmi pare rău, spuse băieţaşul care întrebase dacă lupul nu mănâncă şi capre. N-am vrut să vă supăr. Numai că eu eram curios să ştiu dacă tot mănâncă iezi, de ce nu mănâncă şi capre.
Ştiţi m-am mirat cînd am văzut in poveste că dumneavoastră, personal nu vă temeţi de loc de lup.
— Poate pentru că o capră e prea mare şi lupul nu poate să deschidă gura aşa mare … spuse o fetiţă încet de tot, cu multă sfială, fiindcă nu era de loc sigură de răspunsul ei, dar ar fi vrut şi ea să-şi dea cu părerea.
— Eu cred altceva, spuse băieţaşul de la început. Cred că dumneavoastră, caprei, lupul nu vă face nimic fiindcă sunteţi curajoasă. N-aţi văzut, copii, cu cât curaj s-a dus capra în pădure, după lup, şi cum a stat pe urmă de vorbă cu el?
— Asta-i adevărat, copii spuse emoţionată capra.
Eu sunt curajoasă din fire.
Un băieţaş de grupa mijlocie ridică mâna:
— Vreau şi eu să întreb ceva, i se adresă el lupului. Când v-aţi dus atunci la fierar, să vă ascută limba şi dinţii, fierarul v-a aşezat pe un scaun înalt, ca la dentist ?
—- Şi eu vreau să întreb ceva, sări o fetiţă. Toţi lupii se duc la fierar aşa cum se duc oamenii şi copiii la dentist ?
– De exemplu, lupul din „Scufiţa Roşie“ obişnuieşte şi el să se ducă la fierar? întreabă o altă. fetiţă.
— Când v-a ascutit limba, nu v-a durut? întreabă un băieţaş.
— Dumneavoastră nu vă e frică să vă duceţi la fierar? întrebă un alt băieţaş. Mie nu mi-e frică deloc ele dentist …
— Şi când vă ascute fierarul dinţii sau limba vă doare, strigaţi? întrebă o fetiţă. Eu nu strig niciodată la dentist, orice s-ar întîmpla …
— La fierar există şi sală de aşteptare? întrebă o altă fetiţă.
Lupul îşi notă toate întrebările cu multă grijă, într-un carneţel. Apoi începu să răspundă, citind şi întrebările:
— „Dacă e adevărat că sunt chiar cumătrul caprei“ … Da, copii, sunt chiar cumătrul caprei. Aşa scrie în poveste.
„Dacă e adevărat că mănânc numai iezi şi de ce?“ La întrebarea asta o să răspund la sfârşit…
Va urma…
Lasa un comentariu