Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

Cavalerul dreptatii, de Mircea Santimbreanu

Cavalerul dreptatii, de Mircea Santimbreanu
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

Mărturisesc sincer, cu plăcere chiar, îl invidiez pe Gogu Buzdugan. Şi nu atât pentru bicepşii lui de beton (şi la nevoie de cauciuc), cât pentru caracterul său cutezător şi generos, şi mai ales, da, mai ales pentru cavalerismul său. „Onoarea mai presus de orice" pare să fie deviza sa care, nescrisă pe vreo eşarfă, scapără cu prisosinţă în ochii lui înflăcăraţi. Nimic nu scapă acestor ochi. Nici cea mai milimetrică-dar ce zic eu?-microscopică abatere de la legile onoarei. Pesimiştii n-au decât să deplângă agonia cavalerismului. Bocetul lor mă lasă rece. Ei nu-l cunosc pe Gogu Buzdugan! Ei nu l-au văzut repezindu-şi scrutător privirea şi, la nevoie, pumnii, întru apărarea nobilului ideal: onoarea!!

Iată-l! Freamătă. De undeva de la etaj se aude un bâzâit întretăiat ca hârşâitul unui ac de patefon pe o placă crăpată. Cavalerul cunoaşte acest zgomot: un plâns de fată, cu sughiţuri! O victimă? Din două salturi a şi ajuns la etaj. Ghemuită, cu nasul în poală, plânge o fetiţă. Şi aşa, boţită, plânsă şi despletită, pare mai degrabă o salcie plângătoare, răsărită dintr-unul din ghivecele de lut.

– De ce plângi? o întrebă cu voce tunătoare cavalerul.
– M-a bă-tut un bă-iat! răspunde fetiţa, sughiţând ca pentru a despărţi cuvintele în
silabe.
– Cine? Care a îndrăznit?
În ochii cavalerului, sub sprâncenele încruntate, s-a făcut întuneric. Un întuneric zămislitor de fulgere.
– Uite, ăla! arată fata un băiat cu tricou marinăresc.
– Hai cu mine!
O ia de mână, şi aşa, întunecat, răzbunător, răvăşit de indignare, se îndreaptă către agresor.
-Ascultă mă, huliganule, de ce ai lovit această biată fetiţă? Netrebnicule, nu vezi ce slabă e?
– Eu? Am lovit-o eu? se dezvinovăţeşte pierdut matelotul. Am îmbrâncit-o aşa … în glumă. De fapt nici n-am atins-o… şi pe urmă, se smiorcăie huliganul cu ochii ţintă la bicepşii cavalerului, şi ea mi-a zis „obraznic"!
Fata sughiţe, împletindu-şi codiţele. Explică:
– El mi-a pus piedică şi m-a tras de coade, şi eu i-am zis atunci obraznic, şi el a început să mă-nghiontească.
Cavalerul rămâne câteva clipe pe gânduri, cumpănind în tăcere. Apoi izbucneşte deodată către fată:
– Care va să zică l-ai făcut obraznic? Cum îţi permiţi tu, o musculiţă, să insulţi un băiat? Bine ţi-a făcut! Şterge-o, că-ţi dau un brânci de nu te vezi!

Petrece din ochi, tremurând de furie reţinută, pe „musculiţă" ce a luat-o la fugă pe scări şi, întorcându-se spre marinar, îl bate pe umăr, cavalereşte:
– Uite ce e, amice. Te rog să mă ierţi. Ştii, eu credeam că ai bătut-o fără nici un motiv. Dar dacă te-a jignit, sunt de acord. Asta e o chestie de onoare!

 De aceea ziceam la început: pesimiştii n-au dreptate. Cavalerismul n-a pierit. Ei nu-l cunosc pe Gogu Buzdugan!

1 comentariu

Lasa un comentariu