Vasile Alecsandri
Iata zile-ncalzitoare
Dupa aspre vijelii,
Vin Floriile cu soare
Si soarele cu Florii!
Primavara-ncantatoare
Scoate iarba pe campii,
Vin Floriile cu soare
Si soarele cu Florii.
Lumea-i toata sarbatoare,
Ceru-i plin de ciocarlii,
Vin floriile cu soare
Si soarele cu Florii.
Păcat, zau, de cine moare,
Şi ferice de cei vii!
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii
Copiliţă, nu vrei oare,
Nu vrei cu mine sa vii,
Cand Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii?
Să culegem la răcoare
Viorele albăstrii?
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.
Eu ţi-oi da de orice floare
Mii de sarutari şi mii.
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.
Iar tu dulce, zâmbitoare,
Te-i face că te mânii …
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.
Lasa un comentariu