Pomul cu papusi, de T. Arghezi

Pentru că aţi fost cuminţi. Pentru că nu aţi bătut azi toba cu vătraiele în fundul cazanului de rufe. Pentru că nu aţi aruncat farfuriile pe geam. Pentru că nu aţi rupt vârful de la toate creioanele, pe care le ascut o dată pe zi. Pentru că nu aţi lăsat apa deschisă, ca să înece casa. Pentru că nu mi-aţi uns clanţele cu dulceaţă. Pentru că nu mi-aţi băgat cutia cu tutun în foc. Pentru că nu aţi îndreptat ceasornicul ,cu ciocanul, nici nu mi l-aţi prăjit. Pentru că nu mi-aţi fiert pantofii. Pentru că nu mi-aţi scos nici un ochi şi nici nu mi-aţi croit hainele din nou, haidem să vă duc, haidem să mergem, dimpreună cu Grivei, scumpii mei copii, fetiţa tătuţului şi băiatul măicuţii, afară, pe câmp.Întâi o să trecem prin buruieni amare, prin pături de pelin, prin horbota de muşeţel cu nasturi galbeni, şi când vom ieşi puţin din grădina sălbatică, picioarele vă vor mirosi a Poala Maicii-Domnului, prin care vom merge desculţi, eu cu labele mele mari, voi cu călcâiele voastre ca nişte coltuce trandafirii. Să nu mă întrebaţi prea multe lucruri o dată, că mă încurc. Să nu fiţi curioşi să aflaţi de ce este pământul negru, iarba verde şi cerul albastru, că nu ştiu deloc. O să ne iasă pasări înainte: rândunele ascuţite, vrăbii grăsulii şi cioroi d-ăia marii. Tăceţi din gură, că nu ştiu pentru ce zboară şi cum. Şi să nu daţi cu pietre în mine, că mă bag în iarbă, mă culc şi nu mai merg, până ce fiecare din voi nu mă pupă de zece ori, unul pe o parte şi celălalt pe alta, pe muchiile urechii şi pe un ochi închis.

—Ce spusei? A! mi-aduc aminte. Fiindcă aţi fost cuminţi, o să mergem să vă arăt ceva, dincolo de apă şi peste drum de moară, unde Moşul cu barba cât cânepa şi cu sprâncenile cât peria de haine macină toată ziua făină de cozonaci. Să nu faceţi gură când trecem pe lângă moară, ca să nu iasă Moşul în prag şi să ne ameninţe cu degetul lui lung cât un băţ cu măciulie: că dacă iese, eu o iau la fugă, şi ne prinde Moşul din urmă, şi ne pune să-i facem perişoare de mălai pentru şoarecii morii, că are opt sute.

Când vom trece apa, o să vă iau în cârcă pe amândoi – unul călare pe umărul drept şi altul pe stângul – ca să nu vă prindă racii de picioare şi să vă gâdile subt talpă. O să vedeţi în apă un prost mare cu doi copii în spinare, aplecaţi pe iaz. Să nu mă întrebaţi cine sunt ăia. Şi să nu râdeţi de mine, că mă pui jos în râu şi trec apa de-a buşile cu voi şi fac prin apă: coac, oacaca, coac! ca broscoiul ăla de colo, care şi-a scos botul verde din apă ca să credem că nu este el şi să ne sperie.

O să vă arăt un pom în care cresc păpuşi, din care pricină pomul se cheamă păpuşoi, adică tată de păpuşi. Păpuşile astea n-au mamă, au numai tată, dar nici nu vă închipuiţi ce mai tată au: cu douăsprezece mustăţi şi douăsprezece ţăcălii de ţap, toate roşcovane: aşa e neamul lor; de stat la soare mult s-a pârlit. O să vă arăt o pădure care face păpuşi îmbrăcate gata şi încheiate la şapte cămăşi albe, peste care tata lor a tras şi un halat verde-deschis. O să vedeţi păpuşile sculate în picioare pe pom şi înfăşurate în stihare.

O să vedeţi păpuşile cu părul roşu creţ. Le luăm cu noi şi le tundem şi le schimbăm hainele; pomul cu păpuşi e um pom deştept: tot el face şi mărgele galbene de chihlimbar, pe care le mănâncă iepurii noaptea la lună.

Asta e numai un petic din tot ce o să vă arăt. Dacă o vrea tătuţu – şi trebuie să vrea, că, dacă nu, îl batem cu ciorapii măicuţii – o să vă arăt o grămadă de lucruri, peste apă, peste deal şi dincolo de locul unde bombăne albinele şi mârâie ursul.