M-am pomenit într-o seară cu o vizită neaşteptată. Pe masă, printre manuscrise şi condeie, apăru, la etajul unde sălăşuiesc, într-o insulă de asfalt, un greiere elegant. N-aş putea spune cât a fost el de surprins de prezenţa mea în mijlocul unui talaz de hârtii mâzgălite, răzimată-n cot şi silind un alt greiere, mic, prins între degete şi muiat în cerneală, să fac slove minuscule, identice în intimitatea lor cu cântecul lui de clopoţel cât bobul de mazeri. S-a oprit pe masă şi a stat să se reculeagă. Îmi închipui că m-a văzut şi că a rămas confuz de ciudata mea îndeletnicire, el care cunoştea munca spicelor, rumegatul vitelor, ghitara vântului şi osârdia cârtiţii oarbe.
În faţa lui am avut un sentiment speriat, modificat de un sentiment îngeresc. M-am ridicat respectuos de pe scaun şi, fără să vreau, l-am salutat:
– Bună seara, domnule Greiere de Câmp, încorsetat în platoşe lucii, de mare cavaler. Cărei intenţii datoresc onoarea vizitei domniei tale? Stăteam în cot, scârbit de lumini artificiale şi de zgomotul cetăţii unde cârtesc în singurătăţi. Cine te-a trimis? Cum te-ai strecurat până la mine, nestrivit de automobile şi nemâncat de vrăbioi înainte de a intra în oraş? Scoate biletul: îmi închipui că te-au trimis copiii mei cu o scrisoare. Unde i-ai lăsat? În trifoi, sau, cu ochii pe jumătate adormiţi, în scaunele lor de răchită? Ce ţi-au spus când ai plecat?
Greierele răspunde, într-adevăr, fără să se mişte de lângă tampon:
– Cri-cri!
– Dacă ai venit să-mi ţii de urât, să mă ierţi că nu am unde te adăposti! Pâlnia telefonului, când o cânta în urechea ta, obişnuită cu muzica lină, te vei înfricoşa. Dumneata eşti un neastâmpărat; te cunosc: îţi place să fugi şi să te întorci, să sai în sus şi să te piteşti în iarbă. N-am iarbă decât în peizajul de colo, şi iarba-i de ulei, şi peizajul cu geam: ai vrea să intri şi te opreşte sticla.
Du-te înapoi! Odihneşte-te puţin. Ai să străbaţi două judeţe întregi, Ilfovul şi Prahova. Haide, sunt orele zece şi un sfert şi vreau mâine dis-de-dimineaţă să fii îndărăt, să-mi deştepţi copiii, cântându-le „cri-cri” în horbota perinei şi să-i pupi din partea mea pe cercelul urechii.
Greierul a înţeles:
– Cri-cri!
Şi se aruncă de pe masă în întuneric.
Doamne tu te-ai gândit la mine şi mi-ai trimis o mângâiere de care astă-seară am căutat-o în deşert.
Este foarte frumoasa