Din belşugul de verdeaţă
Cărăbuşul de aramă
Vine din turnătoria
Verii, să-l luăm în seamă.
Zgomotos ca o reptilă
Printre vreascuri se avântă,
Sa arate că-i din lumea
Celor ce nu prea cuvântă.
Prinse veste de viaţă
Ce se-ncinge, rug, în umbră
Unde ne-am întins, tu basmul,
Eu ardorile şi tundra.
Cărăbuş te ia cu iureş.
Te încearcă pe la glezne.
Il alungi, el vine iarăşi.
Pe-altă parte e mai lesne.
Ca suveica rândunica
Ţese pânzele de vară.
Ah, ce cald e! Va să plouă
Ecvatorial pe seara.
Susur mare de lăcuste
Şi de gâze fără număr.
Cărăbuşul de aramă
S-a oprit pe caldu-ţi umăr.
Mişcă? Stă să-nchege gânduri?
Se destinde? Se descalţă?
Parc-ar şti că de pe umăr
Numai zborul mai înalţă.
Si o ia către stăpânul
Iulie, cuptorul – astru,
Să ne ducă fericirea
Spre uitare în albastru.
1 comentariu