Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

Mihai Eminescu – Lacul

Mihai Eminescu – Lacul
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

Lacul
de Mihai Eminescu

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarca;
Tresarind în cercuri albe
El cutremura o barca.

Si eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult si parc-astept
Ea din trestii sa rasara
Si sa-mi cada lin pe piept;

Sa sarim în luntrea mica,
Îngânati de glas de ape,
Si sa scap din mâna cârma,
Si lopetile sa-mi scape;

Sa plutim cuprinsi de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin fosneasca,
Undoioasa apa sune!

Dar nu vine… Singuratic
În zadar suspin si sufar
Lânga lacul cel albastru
Încarcat cu flori de nufar.

3 comentarii

  1. E aici reveria traita de un indragostit langa lacul ce „tresare”, „se cutremura”, preluand parca de la om emotia asteptarii…Cromatica epitetelor creeaza la inceputul poeziei o atmosfera tonica: albastru, galben, alb…
    Asteptarea inseamna reverie, vis. Adverbul „parca” pastreaza iubirea intr-un plan al aparentei, in ireal, in puritatea posibilului, ca si verbele la modul conjunctiv: sa rasara, sa cada, sa sarim…
    In visul de iubire, cei doi au complicitatea apelor ce-i ingana cu glasul lor, fosnetul lin al vantului in trestii, unduirea valurilor. „Lumina blandei lune” face ca totul sa fie farmec, plutire, mister: e starea de revelatie pe care o induce dragostea in lirica eminesciana. Dragostea – impartasire a marilor mistere, intrare in ritmurile firii, cosmicizare a fiintei.
    In ultima strofa, suferinta indragostitului a carei iubita absenteaza de la intalnire pare a nu mai avea complicitatea naturii: imaginea lacului revine, dar glaciala, indiferenta; natura e maiestuoasa, neclintita in maretia ei, de la ea ar trebui sa invatam lectia echilibrului si a seninatatii.
  2. lacul este o poezie foarte frumoasa dar pedeasupra si interesanta.
  3. Atata doar ca mi-as fi dorit sa fi pus o imagine cu lacul lui Eminescu de la Ipotesti, desi azi e trist ce se poate vedea pe acolo. Rusine, sa ne fie ca ne batem joc de valorile noastre.

Lasa un comentariu