O altă poezie veselă a scriitorului George Topârceanu. Eroii sunt doi cocoşi ambiţioşi, care îşi dispută rolul de stăpân al ogrăzii. Să vedem ce se întâmplă…
Un duel
de George Topârceanu
Eroii mei sunt doi cocoşi
De rasă, pintenaţi, frumoşi
Ca ofiţerii la paradă.
Doi cavaleri aristocrati.
Dintr-o privire ofensaţi
Încep duelul fără spadă.
Au martori puii speriaţi,
Teren – o parte din ogradă;
Dar n-au motiv de sfadă,
Căci nu se ştie – a cui e vina:
Misteru – nvăluie pricina
Deci: căutaţi găina…
Din amândouă părţile,
Se – ncep ostilităţile.
Ei stao o clipă faţă – n faţă
Cu ciocurile la pământ,
Apoi deodată – şi iau avânt
Şi lupta – ncepe, săltăreaţă:
Sar deodată
Dau cu ciocul.
Cad alături.
Schimbă locul.
Bat din aripi.
Dau din gheare.
Unul cade,
Altul sare…
Iar s-atacă,
Iar se pişcă…
Dar deodată nu mai mişcă…
Faţă – n faţă,multă vreme,
Stau aşa ca două gheme
Neclintite
Şi zburlite,
Pânî când, pe nesimîite,
Unul părăseşte sfada,
Întorcându – se cu coada…
Atunci ieşi de sub şopron
Un filozof clapon,
Urât
Ş – atâta de bătrân încât
A dat în mintea puilor…
El s-a oprit în faţa lor
Cotcodăcind de sonor:
– Eu dezaprob acest conflict.
E o ruşine, un delict
Nedemn de vremuri civilizate.
Dar aşteptăm un viitor
Cînd, mândri de chemarea lor,
Cocoşii nu se vor mai bate…
Voi vă certaţi pentru – o găină, –
Dar nu vedeţi? E curtea plină!
Ba treceţi gardul la vecini
Că şi pe-acolo sunt găini…
De ce vă puneţi gheara – gât?
Să lase unul, cât de cât,
Să dea şi celălalt ceva,-
Eu, cât de cât, socot c – o da!
2 comentarii