Când vrei să îţi impresionezi prieteni cu trucuri de magie poţi să îl pui în aplicare şi pe cel care urmează. Învaţă care sunt paşii direct de la la Mihăiţă, un expert în acest joc distractiv.
Cu ajutorul unui prieten, Mihăiţă poate să ghicească orice număr între 1 şi 100 pe care îl alege cineva în lipsa lui. Aceste cartonaşe sunt de mărimea unei cărţi de vizită, dar fiecare este de altă culoare. Pe una dintre fețe fiecare carton are desenat un cerc negru, în timp ce faţa cealaltă este complet goală.
Într-o zi Mihăiţă şi prietenul său au făcut o demonstraţie unor colegi. Mihăiţă a ieşit din cameră şi un coleg a ales un număr pe care l-a spus încet la urechea prietenului, care avea în mâna cartonaşele. Acesta a dat cartonaşele celui care a ales numărul, rugându-l să le amestece bine.
După aceea le-a luat înapoi şi le-a aşezat pe masă, într-un singur rând, unul lângă altul. Când Mihăiţă a revenit în camera şi-a aruncat privirea asupra cartonaşelor şi a spus.”Numărul ales este 71”. Colegul său a confirmat că într-adevăr 71 era numărul pe care l-a ales.
Mihăiţă a repetat experimentul şi cu un alt coleg. De această dată, răspunsul lui Mihăiţă a fost 59 şi colegul său a spus că acesta a fost numărul ales.
Bănuiţi probabil că este vorba de un truc, dar puteţi să vă daţi seama cum a procedat Mihăiţă şi prietenul lui şi care este secretul celor 7 cartonaşe?
Răspuns
Fiecare culoare corespunde următoarelor cifre: 1, 2, 4, 8, 16, 32, 64. De exemplu, roşu=1, galben=2, alb=4 etc.
Este uşor de ţinut minte înainte, întrucât fiecare număr reprezintă dublu celui dinainte lui. Prin adunarea tuturor acestor cifre şi numere, totul sau în parte, se poate exprima orice număr între 1 şi 100. Astfel, cartonaşul fiind aşezat cu desenul (cercul) în sus, este semn că valoare sa trebuie adunată. Dacă, dimpotrivă, este aşezat cu partea goală în sus, se ştie că valoarea nu i se ia în considerare.
În acest sens, la primul exemplu, cartonaşele au fost aşezate astfel: 64+4+2+1=71
La al doilea exemplu ordinea lor a fost: 1+2+8+16+32=59.
Pentru a putea ţine minte cu uşurinţă valorile culorilor, este bine să alegeţi cartonaşele cu culorile pe care le folosim frecvent, roşu-1, portocaliu -2, galben-4 şi aşa mai departe. Eventual pot fi folosite cartonaşe albe, desenate cu creioane colorate.
Lasa un comentariu