Acesta este un experiment, care se poate transforma în truc de magie, dar pe care îl pot realiza cu succes elevii pasionaţi de fizică.
În faţa câtorva prieteni, poate dintre cei care nu au foarte multe cunoştinţe de fizică, faceţi următorul experiment amuzant. Pentru acesta aveţi nevoie de o masă dreptunghiulară, o foaie de ziar dublă şi o linie de lemn. Pregătirea se face în felul următor: aşezaţi pe masă o linie în aşa fel încât unul dintre capetele ei să iasă în afara suprafeţei mesei cu aproximativ 5 centimetri (linia va trebui să fie mai lungă de 40-50 centimetri). Deasupra ei aşezaţi foaia dublă, deschisă, a unui ziar de format mare. Neteziţi foile bine cu mâinile, astfel încât hârtia ziarului să fie cât mai bine întinsă pe suprafaţa mesei, fără a depăşi marginile acestuia.
Acum poate avea loc “trucul magic”.
Rugaţi pe unul dintre prieteni să încerce să ridice și să răstoarne hârtia de pe masă (care nu cântăreşte decât câteva grame), aplicând o lovitură puternică de pumn pe capătul liniei care este în afara mesei.
Toată lumea de față va găsi că nu se poate ceva mai simplu, dar pentru a complica puţin lucrurile în momentul când prietenul se pregăteşte să dea lovitură opriţi-l bruc şi spuneți-i să se oprească pentru că va trebui spusă formula magică. Aceasta o puteţi inventa pe loc, poate fi cât mai amuzantă, pentru că totul este doar un joc.
Acum va urma lovitura…şi hârtia nu se va ridica decât câţiva centimetri…nici gând să zboare de pe masă. În cel mai rău caz s-ar putea rupe capătul liniei.
Care este explicaţia?
După ce veţi asculta părerile tuturor, le puteţi spune care este explicaţia: hârtia cântăreşte într-adevăr doar câteva grame, dar presiunea atmosferică este de aproximativ 1 kilogram pe cm².
Nu vă rămâne decât să calculaţi suprafaţa foii de ziar şi veţi înţelege cât de mare este de fapt greutatea care trebuie să fie aruncată brusc în sus.
Aşadar, cu aerul nu este de glumit!
Lasa un comentariu