Unul dintre jucători, cel care va ghici obiectul, este legat la ochi şi întors cu spatele. Un alt jucător are la îndemână o tavă pe care sunt aşezate 15-20 de obiecte mici.
El roagă o persoană din jur să atingă unul dintre obiecte, oricare. După aceasta va începe o scurtă conversaţie cu cel legat la ochi, la sfârşitul careia acesta anunţă ce obiect a fost atins.
Să presupunem că obiectul respectiv este o gumă.
Conversaţia va decurge astfel:
– Ştii câte persoane sunt în camera?
– Da (sau nu).
– Ghiceşti singur obiectul?
– Da.
– Urmăreşti conversaţia noastră?
– Da
– Mai durează mult?
– Nu
– Atunci spune despre ce obiect este vorba.
– A fost atinsă GUMA!
– Exact
Aţi înţeles trucul acestei conversaţii?
Prima întrebare şi primul răspuns n-au nicio importanță. De la a doua întrebare însă, prima literă cu care începe primul cuvânt al fiecărei întrebări trebuie ţinută minte. Dintre ele se formează cuvântul care indică obiectul. În exemplul nostru au fost: ghiceşti, urmăreşti, mai, atunci şi de aici a rezultat “GUMA”.
Jocul mai are o variantă, ceva mai dificilă. Nu se iau în considerare decât literele cu care încep primele cuvinte ale întrebărilor cu soţ sau fără soţ, cum ar fi întrebările 1, 3, 5 şi aşa mai departe.
Se recomandă ca pe tavă să fie puse obiecte cu denumiri relative scurte: gumă, zar, aţă, dop. Întrebările, de asemenea, ar fi bine să fie scurte, iar răspunsurile să se dea numai prin da sau nu, spre a fi evitată oboseala memoriei. Acelaşi cod nu va fi folosit mai mult de două ori, pentru a se evita că el să fie ghicit de către cei din jur.
Lasa un comentariu