Acesta este un joc pentru opt-zece participanţi. Materialele necesare: hârtie, plic sau pungă de material plastic, unelte de scris.
Participanţii se împart în două echipe, având un număr egal de jucători.
Fiecare echipă compune câte o scrisoare redactată într-un mod secret, pe care o va închide într-o pungă de material plastic şi o va ascunde în interiorul unui teren delimitat dinainte.
În timpul când o echipă îşi ascunde scrisoarea, cealaltă stă într-o încăpere împreună cu organizatorul jocului. După ce operaţiile preliminare au fost terminate, ambele echipe pornesc simultan în căutarea mesajului ascuns de adversari, pe care trebuie să-l descopere în 30 de minute.
Cei care îl găsesc primii primesc cinci puncte. Urmează apoi descifrarea mesajului, care trebuie să fie efectuată în următoarele 90 de minute. Cei care reuşesc primii vor primi 11 puncte, iar cei de pe locul II numai 5 puncte, dacă nu depăşesc timpul maxim stabilit.
Iată câteva exemple de coduri pentru scrierea secretă.
1). Înlocuirea literelor cu cifre, de exemplu: a-3, b-5, etc.
2). Înlocuirea literelor cu alte litere; astfel în loc de a se scrie “c”, în locul lui “c” se scrie “i”…
3). Înlocuirea literelor cu semne desenate, de exemplu în loc de “a” se desenează un cerculeţ, în loc de f, un cerculeţ cu un punct în mijloc, în loc de “i” un cerculeţ cu un punct deasupra, în loc de “m” un triunghi etc.
4) De asemenea, mesajul poate fi scris cu o cerneală invizibilă – fie direct pe hârtie albă, fie printre rândurile unei scrisori obişnuite.
Dacă vreţi ca descifrarea mesajului să devină deosebit de dificilă, folosiţi pentru fiecare rând alt cod. În acest caz, trebuie ca procedeul să fie anunţat organizatorului jocului, care va anunţa şi echipa adversă. Acesta poate proceda la fel sau se poate baza pe un singur cod, dacă-l socoteşte bine ales şi dificil de a fi dezlegat.
Lasa un comentariu