Dacă îţi plac ghicitorile, în mod cert nu te fereşti nici de cele al căror răspuns nu este chiar uşor. Citeşte cu atenţie ghicitorile şi răspunde corect!
1. Ce se leagă cu gura
Şi nu se dezleagă cu mâna?
2. În pădure naşte,
În pădure creşte,
Vine-acasă şi horeşte.
3. Arunci sus, îi alb
Pică jos, îi galben.
4. La cap pieptene,
La trup pepene,
La coadă secere,
La picioare rășchitoare.
5. Nu-l întrebi
Şi îţi răspunde
Cauţi în jur
Şi nu știi unde.
6. Am o găină pestriţă
Şi la coadă ferfeniţă.
7. Are foi şi nu e pom,
Îţi vorbeşte ca un om
Şi cu cât o îndrăgeşti
Tot mai mult o foloseşti.
8. Ce-i mai înalt decât calul
Şi mai mic decât porcul?
9. Am o trăsura mare,
La vale fuge tare,
La șes înnebuneşte
La deal gâfâiește.
10. Două fete-mi poartă salbă
Una-i neagră, altă-i albă.
Ne-ncetat se tot alungă
Şi nu pot să se ajungă.
11. Sunt o șa,
Pe care nu călăreşte nimeni;
Sunt fereastră
Dar nu la casă.
12. Urlă lupul la hotăra
Şi s-aude-n altă ţară.
13. N-are culoare,
N-are miros;
Dar la toţi
E de folos
14. Strugure nu-s, nici piatră nu-s,
Însă cad din nori, de sus;
Florile eu nimicesc
La căldură mă topesc.
15. Cine ştie o crăiasă
Toată noaptea luminoasă
Între stele locuieşte
Oare cum se mai numeşte?
Răspunsuri:
2. Fluierul
3. Oul
4. Cocoşul
5. Ecoul
6. Matură
7. Cartea
8. Şaua
9. Trenul
10. Ziua şi noaptea
11. Ochelarii
12. Tunetul
13. Aerul
14. Grindină
15. Luna
Mda .
Nimic nu eczista