Este normal să-mi fie teamă să mă întorc la școală?

0

”Îmi place școala, ne-a scris Eduard de 11 ani, am mulți prieteni printre colegi și iau note bune, dar nu știu de ce simt multă frică și îngrijorare cu cât se apropie data începerii noului an. Este normal să-mi fie teamă să mă întorc la școală?”

Îi răspundem lui Eduard dar și altor copii care au astfel de sentimente legate de reînceperea școlii:

  • Este perfect normal să ai anumite emoții când este vorba despre un nou început pentru că asta înseamnă o schimbare: nu mai ești în vacanță mai liber, poate te-ai învățat fără teme ori ți-a plăcut să călătorești, să faci anumite lucruri care îți plac, să te trezești târziu etc. Da, școala va însemna alt program, alte activități și îți trebuie o perioadă de adaptare. Ce poți face e să te gândești la lucrurile bune care ți se vor întâmpla acolo, la colegii, profesorii preferați, la ceea ce faceți cu clasa, obiectul favorit etc. Și, nu te teme, vor fi weekendurile și alte perioade libere în care să faci și activități extrașcolare sau să te relaxezi.
  • Uneori temerile tale legate de școală pot avea alte cauze ascunse: ai anumite obiecte la care ai avut probleme în alți ani ori profesori cu care nu te înțelegi; ți-e teamă că materia va fi mai grea și că nu vei face față ori te așteaptă un examen greu la final; ai avut colegi sau profesori cu COVID 19 și îți este teamă să nu te îmbolnăvești; ai acolo pe cineva (copil sau adult) care te batjocorește, te înjosește, poate chiar te agresează în vre-un fel și nu vrei să mai experimentezi asta; ai făcut ceva de care ți-e rușine; crezi că tu nu o să poți fi la nivelul colegilor din punct de vedere material (haine de firmă, ghiozdan, rechizite, computer, telefon) etc. Un pas important ar fi să îți clarifici ție care este cauza temerilor și să discuți cu un adult sau un prieten despre ele. Unele probleme trebuiesc rezolvate, ca să nu se mai întâmple, doar să stai și să te temi sau să te îngrijorezi de ele nu ajută. Eu aveam o profesoară care nu mă înghițea și mă asculta la fiecare oră prin clasa a aVIIa. Mă necăjeam foarte tare și din cauza asta nici nu m-aș mai fi dus la școala aia. O mătușă înțeleaptă cu care am discutat despre asta mi-a spus că uneori soluția e să accept că sunt și oameni răi în lume și că nu pot să-i schimb. M-a ajutat mult, profesoara nu s-a oprit din ceea ce-mi făcea dar nu m-am mai lăsat afectată.
  • Depărtarea de familie sau de prieteni – teama de reîntoarcere la programul școlar poate să aibă și această cauză. Nu vrei să te desparți de prieteni de vacanță, de frații sau de părinții tăi. Dacă nu te muți la cămin sau în altă parte, nu este vorba despre o despărțire reală ci doar de reducerea timpului când ești cu ei. Și chiar dacă mergi într-o altă localitate, astăzi e simplu să vorbești cu ei la telefon, pe net, să-i vezi pe videocall sau chiar să-i vizitezi în weekend.
  • Nu crezi în importanța școlii și ți se pare o activitate inutilă, plictisitoare- vorbeam zilele trecute cu un om de afaceri de succes care a făcut facultatea la 35 de ani, în timp ce lucra și mi-a spus că mereu i-a părut rău că nu a studiat mai serios și la timp. Părinții lui erau constructori în Italia și visul lui era să construiască la fel ca ei, nimic mai mult. Și se gândea că nu-i va folosi cu nimic să aibă note bune sau să facă facultăți pentru asta. Trezirea lui a venit mai târziu când conducea o firmă profitabilă cu 15 angajați și se făcea de râs de fiecare dată când le scria câte un email sau mesaj. Mai întâi a studiat singur gramatica limbii române, la care cam chiulise la școală, și apoi a decis să facă și facultate pentru a ști cum să conducă mai bine compania sa. Poate nu ai motivația să studiezi dar încearcă să privești beneficiile pe termen lung ale materiei de acolo pentru că nu știi niciodată când o să-ți trebuiască. Un alt exemplu este că eu am fost înscrisă de părinți la un liceu de contabilitate și nu mi-a plăcut deloc, îmi prindeam urechile în formule. Nu am profesat niciodată meseria asta dar ghiciți ce: sunt un administrator excelent, calculez bugete pentru oricine și sunt foarte bună să-mi administrez banii personali ca să-mi ajungă și să fac și ceva profitabil cu ei.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?