La fel ca multe alte descoperiri importante pentru omenire şi condiţionarea pavloviană sau condiţionarea clasică a fost descoperită accidental.
Psihologul de origine rusă, Ivan Pavlov studia fenomenul de salivare la câini atunci când erau hrăniţi când a început să observe că, câinii săi începeau să saliveze de fiecare dată când intră în cameră, chiar şi atunci când nu le aducea mâncare.
În cercetarea sa, Pavlov a pornit de la ideea că sunt anumite lucruri pe care un câine nu are nevoie să le înveţe. De exemplu, câinii nu învaţă să saliveze de fiecare dată când văd mâncarea. În termeni comportamentali acesta este un răspuns necondiţionat, de exemplu o legătură stimul-răspuns care nu necesită învățarea. Scrisă în termenii psihologiei comportamentale aceasta arată astfel: Stimul necondiţionat (Mâncarea) > Răspuns Necondiţionat (Salivarea).
Pavlov a demonstrat existența unui răspuns necondiţionat arătându-I un bol de mâncare câinelui său şi măsurând în acelaşi timp nivelul de salivă pe care îl produce. Atunci când Pavlov a descoperit că orice obiect sau acţiune pe care câinele învaţă să le asocieze cu mâncarea va provoca aceeaşi reacție, şi-a dat seama că a făcut o mare descoperire ştiinţifică.
Pavlov ştia, de exemplu, că într-un fel câinii săi au învăţat să asocieze mâncarea cu prezenţa asistentului său. Acest lucru trebuie să fi fost învăţat, pentru că iniţial câinii nu făceau acest lucru şi au început să facă asocierea la un moment dat, aşadar comportamentul lor s-a schimbat.
O schimbare de comportament de acest fel este doar rezultatul învăţării. În termenii psihologiei comportamentale, asistentul a fost la început doar un stimul neutru, pentru că nu provoca niciun răspuns. Ce se întâmplase de fapt a fost că stimulul neutru, adică asistentul, a început să fie asociat cu un stimul necondiţionat, adică mâncarea.
În experimentul său, Pavlov a folosit un clopoţel drept stimul neutru. De fiecare dată când le dădea mâncare câinilor, suna din clopoţel. Sunetul clopoţelului le provoca salivare câinilor.
Legătura dintre mâncare şi sunetul clopoţelului era un nou tip de comportament învăţat de câini. Pentru că acest răspuns era învăţat sau condiţionat, acesta a fost numit răspuns condiţionat. Stimulul neutru a devenit un stimul condiţionat.
Pavlov a a descoperit că pentru ca această asociere să fie făcută, cei doi stimuli trebuie să fie prezentaţi la o distanţă scurtă de timp. Dacă timpul dintre stimulul condiţionat (clopoţelul) şi cel necondiţionat (mâncarea) este prea mare, învăţarea nu se mai produce.
În concluzie, condiţionarea clasică presupune învăţarea de a asocia un stimul necondiţionat care deja determină un anumit răspuns (de exemplu, reflexul) cu un stimul nou (condiţionat), astfel încât noi stimuli determină acelaşi răspuns.
Lasa un comentariu