Când copilul se pregăteşte pentru prima zi de şcoală aminteşte-i care sunt regulile de etichetă pe care va trebui să le aplice.
De la modul în care îşi tratează colegii şi până la felul în care interacţionează cu învăţătorul şi profesorii, manierele sunt importante pentru a face o primă impresie bună în noul mediu în care cel mic intră.
Manierele nu sunt greu de însuşit, aşa că expune-i-le cu răbdare şi tact pe cele mai importante dintre ele:
- Punctualitatea şi respectarea programului. Explică-i copilului că nu poate ajunge la clasă după ce ora începe.
- Respectarea cadrelor didactice. Dacă cel mic nu ştie încă formulele de adresare atunci când vorbeşte cu adulţii, explică-i că profesorilor trebuie să li se adresele cu doamna/domnul şi să folosească pronumele de politeţe.
- Prima impresie este foarte importantă aşa că ai grijă că micul elev să ştie că la şcoală se va prezenţa curat şi îmbrăcat aşa cum se impune. Chiar dacă rochiile de prinţesă şi costumele de Spiderman sunt mult mai îndrăgite de cei mici, ţinută pentru şcoală este cu totul diferită, iar ei vor trebui să accepte acest lucru.
- Trimite-l pe copil la şcoală doar cu acele lucrurile necesare pentru ore. Nu uita o gustare sau câţiva bani pentru pacheţel. Respectă regulile impuse de şcoală legate de telefonul mobil, medicamente, jocuri etc.
- Pentru un copil care intră în clasa I, tranziţia nu este uşoară. Spune-i că la şcoală nu i se cuvine totul şi nu va putea să ia de la ceilalţi colegi lucruri care nu i se cuvin, cum ar fi temele, cărţile sau pachețelul. De asemenea, spune-i că nu are voie să îi bârfească pe ceilalţi colegi.
- Explică-i că toţi copiii sunt diferiţi şi că este foarte important să accepte aceste diferenţe.
- Spiritul de echipă trebuie construit şi încurajat, mai ales că în şcoală, copiii vor încerca diverse activităţi sportive. Chiar dacă până acum copilul tău a fost obişnuit să câştige orice concurs, acum e momentul să se comporte ca parte a unei echipe.
Lasa un comentariu