Temele pentru vacanţă de vara au devenit în ultimii ani un subiect de dispută între profesori, copii şi profesori.
Există din ce în ce mai mulţi părinţi care susţin că micuţii termină anul şcolar epuizaţi psihic şi fizic şi de aceea cele trei luni de vacanţă ar trebui să fie pentru odihnă, relaxare şi activităţi uşoare, iar temele ar trebui sa fie excluse complet din programul micului elev.
Programa încărcată de la școală cumulată cu sporturile și cursurile pe care copiii le fac după şcoală sunt suficiente şi nu mai este cazul şi de lecţii suplimentare pentru vacanţă, consideră mulți dintre părinți. Evident, taberele sunt împărțite pentru că sunt și părinți care cred ca cei mici nu ar trebui să își iasă din ritm nici în perioada vacanței de vară și să continue să studieze.
Pe de altă parte profesorii găsesc extrem de importante temele pentru vacanţă, pentru că în această perioadă se sedimentează mai bine informaţiile acumulate de-a lungul anului şcolar, iar elevii ar trebui să exerseze pentru a nu uita ceea ce au învăţat. Sunt foarte mulți profesori care pregătesc intes temele pe care le vor da copiilor peste vară și nu de puține ori reușesc să îi pună pe copii în dificultate.
În toată această dispută, copiii sunt la mijloc şi se supun în cele din urmă deciziilor luate de adulţi. În unele cazuri temele pentru vacanţă nu sunt obligatorii, ele fiind doar nişte sugestii venite de la profesori pentru elevii lor. În alte cazuri, profesorii le impun copiilor câteva teme pe care să le facă până începe şcoala.
Dacă copilul tău se află în cea de-a două situaţie, iată cum puteţi proceda pentru a nu aglomera programul de vacanţă şi pentru a nu-l stresa prea mult pe cel mic în lunile în care ar trebui să se bucure de timpul liber și să profite de pauză pentru a se odihni.
- Asigură-te că ştii care sunt temele celui mic pentru vacanţă de vară: ce cărţi are de citit, câte probleme trebuie să rezolve la matematică, ce eseuri şi proiecte are de pregătit.
- Căutați împreună toate materialele necesare: cărţi, culegeri, caiete speciale sau alte lucruri. În felul acesta scutești din timpul alocat efectiv temelor.
- Fă un calcul aproximativ pentru a-ţi da seama de cât timp are nevoie pentru a termina toate temele de vacanţă.
- Discută împreună cu cel mic orarul pentru temele de vacanţă. Stabiliţi împreună de câte ori pe săptămâna ar putea să se ocupe de teme şi câte ore pe zi poate dedica acestora. Faceţi împreună strategia de lucru şi sugerează-i că ar putea să se ocupe de teme cât sunteți la serviciu.
- Nu lăsaţi temele de vacanţă pe ultima sută de metri! Deşi este greu de pus distracţia mai prejos de temele de vacanţă, cel mic nu ar trebui să le lase până în ultimul moment. Aţi putea face un calendar în care perioadele de distracție să alterneze cu cele dedicate temelor pentru şcoală.
Lasa un comentariu