Această adevărată bijuterie lirică îşi are punctul de pornire în filozofia lui Schopenhauer. Prin intermediul verbelor la prezentul etern sunt enunţate numeroase maxime şi satirizate, aparent la modul impersonal, aspecte din mediul social corupt, patimile oarbe ale multora dintre oameni, alături de îndemnul stoic la indiferenţă şi pasivitate adresat, în exclusivitate, celui înţelept:
„Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi şi nouă toate,/ Ce e rău şi ce e bine/ Tu te-ntreabă şi socoate./ Nu spera şi nu ai teamă,/ Ce e val ca valul trece;/ De te-ndeamnă, de te cheamă,/ Tu rămâi la toate rece.”
O caracteristică esenţială a Glossei o constituie şi faptul că fiecare din strofele sale se dezvoltă pe baza uneia din maximele enunţate în strofa iniţială, aşa cum se va putea observa din strofa următoare, luată ca exemplu:
„Privitor ca la teatru/ Tu în lume să te-nchipui;/ Joace unul şi pe patru,/ Totuşi tu ghici-vei chipu-i,/ Şi de plânge, de se ceartă,/ Tu în colţ petreci în tine/ Şi-nţelegi din a lor ceartă/ Ce e rău şi ce e bine.”
Lasa un comentariu