Știu, o să vi se pară absolut ridicol (unora) că scriu asta, dar câteodată chiar am senzația că sunt destui care au abuzat atât de mult de ”k” în loc de ”ca” încât nici nu mai au discernământ…
Personal, n-am fost niciodată adepta prescurtărilor și nu m-au ”durut tastele” niciodată să scriu în cuvinte complete. Ba chiar și prin SMS preferam să scriu ”cu toate literele”. Sper că nu greșesc, dar trăiesc cu impresia că molima asta a început din cauza limitărilor de caractere impuse de SMS-uri. A, da, și mai e zvonul cu viteza la scriere, dar hai să fim serioși! Cel puțin în cazul particular al lui ”k”, zău, cât timp economisești de la o literă?! Doar că în ziua de azi pun pariu că mai toți avem viteză bunicică la scriere, avem nșpe aplicații pentru mesaje care nu ne mai îngrădesc la caractere și, mai mult, destule sunt chiar gratuite (și fac mențiunea asta pentru că-n epoca de început a telefoniei mobile serviciile astea costau binișor și poate că mai trebuia din când în când să te îngrămădești în cele 140 de caractere din rațiuni financiare). Oricum, cert e că (din punctul meu de vedere) nu mai există niciun argument decent în sprijinul lui ”k”, însă la fel de bine știu că viața asta nu-i chiar bazată exclusiv pe logică (nici pe departe).
Totuși, dacă pot să înțeleg că în fel de fel de contexte informale omul e liber să se exprime cum vrea (chit că ar trebui să-și asume că poate din când în când mai face și impresie proastă), abia lipsa de discernământ mă depășește complet. Cum să scrii ”k” în loc de ”ca” în teze și lucrări? Iar dacă vă grăbiți să-mi spuneți că pentru unii o fi și teribilism, vă provoc să-mi dați un argument rezonabil și pentru adulții care scriu așa în circumstanțe profesionale…
PS: N-aș vrea să închei fără să constat că, din păcate, ”k”-ul care-mi zgâria retina pe la începutul anilor 2000 a început să fie de-a dreptul benign în lumea prescurtărilor. ”Cf?” (ce faci?) s-a propagat cu prea mare succes, iar pe ”LMA!” (în loc de ”La mulți ani!”) chiar îl urăsc cu pasiune.
K bn zici!
Ms 😉
Unora le plac manelele. Altora cacografia. E dreptul lor 🙂
Este si stangul lor.
Folosirea lui „k” in loc de „ca” (chiar si in imprejurari formale) se poate sa fie cauzata de faptul ca acest mod de scriere a intrat in reflex, acum (atunci cand nu analizezi situatia, cand scrii fara sa gandesti la forma) ACEASTA pare ortografia corecta.
Folosirea sa poate sa fie justificata exact pt indicarea (sublinierea) faptului ca este vorba despre vorbire informala, sau ca pastisare a modului „calculatoristic” de a scrie (eventual cu scop satiric).
Cat despre folosirea prescurtarilor – ni se trage inca de la latini („PS”, „NB”, „etc”=”sa” etc nu noi le-am nascocit). Prescurtarile au intrat in uzul curent ca fiind f practice („dpdv”, „cctd”=”qed” etc), dar s-a ajuns sa se exagereze. („LMA!” este curata nesimtire! Nici macar ATATA timp n-ai incat sa-i urezi complet? Atunci lasa-te pagubas si nu-i mai ura…)
LMA! pare a fi doar o prescurtare absolut corecta, poate nu e eleganta, dar tine si de cultura sa cunosti abrevieri, acronime. Cand inveti o alta limba implicit inveti o alta cultura si intelegi o gramada de abrevieri noi. In epoca SMS-ului sau a tweet-urilor e ceva natural. Problema apare cand se stalcesc abrevierile cu adevarat utile. Dar daca nu avem grija sa le construim ale noastre vor fi adoptate cele cu putere de influenta gen UK, USA, NATO, SARS, SIDA etc. Asta ma deprima la cap. autorespect. 🙂
Alin Adrian, considerând ocazia, mie chiar mi se pare lipsă de respect să primesc felicitări-acronim. Zău, decât un LMA turnat ca să fie, mai bine primesc doar câteva ”La mulți ani!”-uri sincere. Dar asta e percepția mea…
Am primit cateva sute de felicitari pe sms, facebook, yahoo mess, skype, what,s app, viber si multe simbolice. gandul si intentia conteaza si nu ma fandosesc, ci le sunt recunoscator. fiecare daruieste dupa cat il lasa timpul, energia si preaplinul (inclusiv vocabularistic:)
Alin Adrian, într-o anumită măsură apreciez și eu că s-a gândit la mine câteva secunde X-ulescu. Dar cataloghez orice LMA drept urare pentru că ”trebuie” sau pentru că i-a zis Facebook că atunci e ziua mea și ”așa se cade”. Eu nu transmit urări decât celor pentru care simt că vreau asta și nu doar că le fac cu toate litere, ci sunt mereu ultra-personalizate. Dacă ar fi să fie și invers așa, cu siguranță cine-mi urează orice de bine pentru orice ocazie știe că limba română corectă e una dintre pasiunile mele și va avea grijă la asta, nu? 🙂 În fine, e și chestie de percepție, nu zic nu. Și oricum nu m-am trezit vreodată să corectez vreun ”urător” :))